Studiu Continental România și Academia Titi Aur: șoferii admit că încalcă regulile de circulație intenționat
- Studiu realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1042 de persoane
- Contribuție la strategia Vision Zero a Continental
- Potrivit studiului, conducerea defensivă este necesară pentru a reduce intoleranța și agresivitatea din trafic
București, Timișoara, 27 noiembrie 2019. Continental România și Academia Titi Aur au lansat al doilea studiu cu privire la mobilitatea participanților din trafic din România. Compania de tehnologie continuă astfel demersul de a întelege mai bine în fiecare an specificul local al conducătorilor auto, precum și al celorlalți participanți, prin cercetare a obiceiurilor și atitudinilor în traficul din România, după inițiativa avută în 2018. Studiul din acest an a fost realizat de compania de cercetare Merlin Research în perioada octombrie-noiembrie pe un eșantion reprezentativ de 1042 de persoane.
Studiul din 2019 are ca scop explorarea percepției generale asupra traficului și a obiceiurilor curente ale șoferilor în materie de deplasare cu autoturismul (distanțe parcurse, alimentare cu combustibil, alegerea anvelopelor) dar și înțelegerea atitudinilor și percepțiilor șoferilor în legătură cu respectarea regulilor de circulație și atitudinea față de educația rutieră.
Studiul scoate în evidență faptul că șoferii conduc în medie 22.000 km pe an, alimentează cu combustibil la o oprire la pompă în valoare de 154 lei, verifică uzura anvelopelor în medie o dată pe lună, iar presiunea anvelopelor aproape de două ori pe lună. De menționat că șoferii tineri, în procent mai mare (53%) verifică presiunea săptămânal sau la cel mult 2-3 săptămâni, spre deosebire de șoferii mai vârstnici (35-40%).
Când vine vorba despre criteriul principal de alegere a anvelopelor, pentru cele mai multe persoane este raportul calitate-preț, asociat în mod direct cu siguranța. Este percepută o legătură directă între preț și calitate: prețul mic este asociat cu o calitate slabă. De asemenea, anvelopele all season sunt percepute ca un compromis și este preferată varianta utilizării a două seturi, de vară și de iarnă, care sunt schimbate în fiecare sezon. În schimb, depozitarea acestora este o provocare și un disconfort. Un alt aspect de menționat este acela că femeile preferă să lase în seama barbaților alegerea anvelopelor sau se bazează pe recomandarea vânzătorilor.
În ceea ce privește partea de beneficii, de departe cel mai important punct forte al gumelor de iarnă este considerat siguranța deplasării pe zapadă – 4 din 5 șoferi au menționat acest aspect. Totuși, în general, șoferii tineri sunt mai sceptici în privința beneficiilor anvelopelor de iarnă, în comparație cu cei maturi sau vârstnici.
Comparativ cu anul trecut, conducătorii auto admit că încalcă regulile de circulație cu aceeași frecvență: aproximativ o dată pe lună, iar o treime dintre cei intervievați au recunoscut că ei înșiși încalcă cu bună știința normele rutiere. Depășirea vitezei legale (69%), parcarea în locuri interzise (46%) și conducerea mașinii în timp ce vorbește la telefon (fără handsfree) (31%) reprezintă top 3 încălcări.
„Una dintre direcțiile Continental este Viziunea Zeo. Zero accidente cu morți, zero accidente cu răniți, zero accidente pe șosea – este un obiectiv în trei etape pe care ne dorim să-l vedem realizat. Sistemele de siguranță active și pasive, în strânsă dezvoltare cu anvelopele tot mai performate pe care le fabricăm ne ajută să vedem cum ne apropiem tot mai mult de acest obiectiv“, spune Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
Toate categoriile de șoferi consideră că traficul în România s-a înrăutațit în ultimul an. Aprecierile conducătorilor auto cu privire la condițiile de trafic rămân, ca și în urmă cu un an, majoritar neschimbate. În continuare, șoferii reclamă aglomerația și lipsa de civilizație. Calitatea drumurilor și siguranța în trafic sunt considerate că înregistrează mici înrăutățiri.
La fel ca și anul trecut, majoritatea consideră că o educație mai bună, sub forma de cursuri de conducere defensivă, este necesară pentru a reduce intoleranța și agresivitatea din trafic. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate consideră ca ei personal ar avea nevoie de astfel de cursuri de conducere defensivă/ educație rutieră/ legislație.
„Astfel de studii reflectă atitudinea pe care participanții la trafic o au zilnic. Dacă analizăm aceste lucruri, putem găsi soluții pentru îmbunătățirea atitudinii în trafic. Este important să ne aplecăm cu atenție asupra felului în care conducătorii auto înțeleg traficul pentru a reuși să identificăm măsurile ce pot conduce la o creștere a gradului de conștientizare a rolului fiecăruia. În același timp este important ca toți conducătorii auto să înțeleagă importanța anvelopelor și a folosirii celor de iarnă sau de vară în timpul sezoanelor respective. Fără o bună aderență, mașina este mult mai greu sau chiar imposibil de controlat!“, declară Constantin Aur, directorul general al Academiei care îi poartă numele.
Folosirea corectă a anvelopei (recomandări Continental)
Verificarea uzurii. La anvelopele de vară este admisă o adâncime minimă legală a profilului de 1,6 mm, dar la anvelopele de iarnă, pentru a asigura o aderenţă bună pe suprafeţele alunecoase, adâncimea minimă a profilului trebuie să fie mai mare (între 3-4 mm.). Înlocuirea anvelopelor trebuie făcută când se constată uzura profilelor acestora peste limitele admise sau se observă apariţia unor deteriorări pe calea de rulare sau pe flancuri.
Verificarea presiunii. Circulaţia cu suprapresiune produce uzura suplimentară a benzii de rulare, amortizarea insuficientă a şocurilor, o aderenţă scăzută şi distanţe de frânare mai mari ceea ce face automobilul mai greu de controlat. Măsurarea presiunii se face cu anvelopa în stare rece, înainte de plecarea în rulaj.
Miodrag Hojda
Purtător de cuvânt Continental România