De la teorie la practică: Continental încheie cu succes proiectul de cercetare și colaborare PRORETA 5
- 20 de ani de PRORETA: Cercetare interdisciplinară între universitățile internaționale și Continental
- Dezvoltare în comun a sistemelor avansate de asistență a șoferului și a funcțiilor de conducere autonomă pentru a ajuta la prevenirea accidentelor de circulație
- Rezultatele cercetării sunt utilizate în vehiculele de serie
- Mulți cercetători din cele cinci proiecte își continuă munca în dezvoltare la Continental
- Specialiști din Iași, alături de reprezentați ai Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași au fost parte din proiect
Frankfurt, Germania, Iași, România, 20 octombrie 2022. 20 de ani de cooperare în cercetare: Continental a prezentat rezultatele celui de-al cincilea și, prin urmare, ultimul proiect al cooperării interdisciplinare de cercetare PRORETA cu Universitatea Tehnică din Darmstadt, Universitatea din Bremen (ambele în Germania) și Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, România. Multe dintre rezultatele cercetării Continental din proiectele PRORETA anterioare au fost dezvoltate până la etapa de producție. Este cazul asistenței la frânarea de urgență sau conducerea automată pe autostradă, care fac acum parte din vehiculele moderne. Acest lucru arată că parteneriatul și cooperarea dintre industrie și cercetare ajută la dezvoltarea de soluții care sprijină evitarea accidentelor, reducerea sarcinii șoferilor și transformarea mobilității autonome în
realitate.
Recunoașterea situațiilor complexe de trafic cu ajutorul inteligenței artificiale
Scopul proiectului de cercetare PRORETA 5 (2019-2022) a fost investigarea metodelor de inteligență artificială pentru conducerea automată. Sub motto-ul „Punem bazele conducerii urbane automatizate care crește siguranța rutieră în oraș”, proiectul s-a concentrat pe înțelegerea situației și planificarea mișcării vehiculelor automatizate în traficul urban.
Proiectul a fost dedicat uneia dintre cele mai solicitante sarcini pentru conducerea automată: recunoașterea situațiilor complexe de trafic din interiorul orașelor și răspunsul la întrebarea: cum pot algoritmii lua deciziile corecte de conducere în aceste situații, utilizând datele senzorilor? De exemplu, într-o intersecție nereglementată, poate fi o provocare să interpretezi corect toate obiectele în termeni de direcție de mișcare, intenție și prioritate - fără intervenția umană. Pentru a crea soluții în acest sens, în cadrul proiectului au fost dezvoltate noi module pentru inteligența artificială.
Folosind un vehicul echipat de Continental cu senzori și calculatoare cu performanță ridicată, cercetătorii au putut testa metodele funcționale și de verificare rezultate pentru sistemul de conducere automată direct în condiții de trafic real.
Metodele au inclus predicția multimodală a comportamentului dinamic al unui obiect, specificarea și testarea conformității cu regulile de trafic și testarea bazată pe logică pentru a detecta comportamentul nesigur al modulelor AI (Inteligență Artificială).
Dezvoltarea comună a tehnologiilor viitoare dincolo de teza de doctorat
În ultimii 20 de ani și pe parcursul a cinci proiecte PRORETA, un număr mare de cercetători și-au continuat munca în dezvoltare la Continental. Aceste echipe au sprijinit încorporarea rezultatelor cercetării în soluții concrete, precum conducerea automată pe autostradă sau asistența automată la frânarea de urgență, dar și în introducerea acestora în traficul rutier.
Andree Hohm, doctorand la PRORETA 2 și acum șef al liniei de inovare „Driverless” în cadrul sectorului de activitate Autonomous Mobility din Continental, spune: „Am făcut cercetări la PRORETA pentru a îmbina cunoștințele din industrie cu competențele de cercetare universitară și pentru a găsi soluții la probleme extrem de solicitante împreună cu tineri cercetători. Ce a fost cu adevărat fascinant în această cooperare: cu răspunsurile obținute din cercetare am pus bazele aplicării efective a acestor soluții în vehicul. Ceea ce am dezvoltat în primele proiecte se vede acum în traficul rutier și asigură siguranța pe drumurile noastre în fiecare zi”.
“Programul Proreta demonstrează încă o dată cât de importantă este colaborarea cu mediul academic și stabilirea unui parteneriat de lungă durată în domeniul cercetării. Specialiști din Continental Iași, împreună cu profesori și doctoranzi din universitățile partenere au contribuit la dezvoltarea de tehnologii care cresc siguranța și deschid drumul spre conducerea autonomă, unele aflându-se deja pe mașinile care circulă astăzi pe străzi. Încă de la deschiderea centrului de cercetare și dezvoltare Continental în Iași, compania a dezvoltat un parteneriat puternic cu universitățile din regiune, parteneriat pe care îl va continua și în viitor”, a spus Marian Petrescu, directorul locației Continental din Iași.
O perspectivă asupra etapelor anterioare ale colaborării exemplare în cercetare între Continental și mediul universitar poate fi regăsită mai jos:
PRORETA 1 – Prevenirea accidentelor prin frânare autonomă și evitare
Primul proiect PRORETA (2002-2006) a investigat modul în care un vehicul poate detecta automat pericolele iminente sub formă de obstacole staționare sau retractate prin intermediul senzorilor de mediu și le poate evita prin frânare de urgență sau manevre de evitare de urgență. Un aspect important de cercetare, inclusiv pentru următoarele proiecte: acceptă șoferul intervențiile sistemului?
PRORETA 2 – Prototip de sistem de asistență a șoferului la depășire
În a doua etapă (2006 – 2009), echipele au cercetat prototipurile unui sistem de asistență a șoferului care ajută conducătorul auto să prevină accidentele în timpul manevrelor de depășire pe drumurile de țară. În acest scop, a fost dezvoltat un sistem care utilizează senzorul și datele de dinamică a vehiculului pentru a determina și calcula permanent poziția propriului vehicul, a mașinii din față și a eventualului vehicul care se apropie pentru a stabili dacă distanța liberă este suficientă pentru efectuarea unei manevre de depășire în condiții de siguranță.
PRORETA 3 – Sistem de asistență a șoferului pentru traficul urban
În cel de-al treilea proiect PRORETA (2011 până în 2014), a fost cercetată implementarea unui „coridor de siguranță” ca și concept integral de siguranță a vehiculelor pentru a crește siguranța activă în traficul urban și rural. Provocările aici au vizat complexitatea ridicată a traficului urban și întrebarea: care trebuie să fie natura unui sistem de siguranță care detectează un obstacol sau un pericol brusc și efectuează măsuri de asistență activă precum intervenții de direcție și/sau frânare astfel încât să fie acceptat de șofer?
PRORETA 4 – Sisteme inteligente de învățare din vehicule
În faza a patra a proiectului PRORETA (2015 - 2018), accentul s-a pus pe sistemele inteligente de învățare din vehicule pentru a crește și mai mult siguranța și confortul la volan. Aceste sisteme de asistență sprijină șoferul în situații dificile, cum ar fi virajul la stânga, intrarea în sensuri giratorii sau intersecțiile dreapta înainte de stânga cu recomandări individuale și adaptive. Sistemele învață cum reacționează de obicei șoferul pentru a obține o acceptare maximă cu intervenții direcționate.
PRORETA, o privire de ansamblu
PRORETA, numită după barcagiu primei nave, de pe vremea romanilor, care avertiza asupra bancurilor de nisip, a urmărit mai multe obiective: promovarea și intensificarea schimbului de cunoștințe între industrie și cercetarea universitară, inspirarea tinerilor oameni de știință și implicarea acestora în găsirea de soluții la probleme orientate către aplicații. În mai multe etape de proiect, în ultimii 20 de ani s-au obținut rezultate impresionante, care se găsesc astăzi pe drumuri.
Miodrag Hojda
Purtător de cuvânt Continental România
Jennifer Weyrich
Media Spokesperson and Topic Manager Autonomous Mobility
Continental Automotive
(On maternity leave)