Continental inaugurează noi laboratoare de testare și o parcare supraetajată la Iași, după o investiție de peste 8 milioane de euro
- În Iași, aproximativ 2000 de specialiști dezvoltă produse și tehnologii de vârf din industria auto, cu accent pe dezvoltare de software, securitate cibernetică, conectivitate și conducere autonomă
- Investiția presupune standuri de testare, camere climatice și de șoc termic, simulatoare de mediu, HIL-uri (Hardware In the Loop), SIL-uri (Software In the Loop)
- Peste 200 de noi locuri de parcare vor fi disponibile în noul spațiu de pe bd. Poitiers
Iași, 31 martie 2023. Continental, companie tehnologică, a inaugurat un nou corp de clădire la Iași, care include o zonă de testare pentru sisteme de frânare auto și o parcare supraterană de 210 locuri pentru angajații din Continental Iași.
Investiția în valoare de peste 8 milioane de euro a fost finalizată anul acesta și a presupus construirea de noi laboratoare de testare, dispuse pe două niveluri și personalizate în funcție de cerințele sectoarelor de activitate din cadrul grupului Continental.
Noua zonă de testare este complet echipată cu toată infrastructura necesară pentru a executa teste funcționale pentru sistemele de frânare auto (electricitate, răcire, ventilație, aer comprimat etc.). În plus, la parter au fost amenajate: un garaj echipat la cele mai înalte standarde pentru testarea mașinilor prototip, două ascensoare auto, un sistem de testare a frânelor prevăzut cu un sistem de evacuare a fumului ș.a.
Aproximativ 150 de ingineri din departamentul Vehicle Dynamics își vor desfășura activitatea în noul centru de testare și vor lucra cu echipamente de ultimă generație: standuri de testare, camere climatice și de șoc termic, simulatoare de mediu, HIL-uri (Hardware In the Loop), SIL-uri (Software In the Loop). Acestea vor permite simularea condițiilor reale de lucru ale produselor create de companie și validarea noilor sisteme concepute pentru dezvoltarea de tehnologii în direcția megatrendurilor industriei.
“Mă bucur să văd încă un proiect dus la bun sfârșit de colegii mei care dau dovadă zilnic de implicare și profesionalism. Infrastructura clădirii respectă ultimele tendințe în materie de eficiență energetică și sustenabilitate. Acoperișul este complet acoperit cu panouri fotovoltaice care asigură energia electrică pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice, precum și pentru sistemul complet de iluminat. Pe timp de vară, apa caldă este produsă și livrată numai prin utilizarea panourilor solare amplasate pe acoperișul clădirii.
Întreaga construcție are o izolare termică foarte eficientă, asigurată prin utilizarea celor mai bune materiale pentru a menține o temperatură stabilă a mediului interior, cu un consum minim de energie. În plus, folosim un sistem inteligent de control la distanță a echipamentelor tehnice și un sistem de management al parcării privind accesul și disponibilitatea locurilor”, a spus dr. Marian Petrescu, directorul sediului din Iași al Continental.
La etajele 2, 3, 4 și 5 ale noii clădiri Continental Iași a fost amenajată și o parcare cu 210 locuri, astfel că spațiul total de parcare al angajaților este acum de peste 600 de locuri.
„Felicit colegii din Iași pentru seriozitatea și implicarea cu care au reușit să pună încă o cărămidă la construirea viitorului automotive în România. Dezvoltarea de noi tehnologii pentru industria auto este esențială pentru dezvoltarea industriei per se. La Iași creăm impact prin punerea în aplicare a unor idei inovatoare care contribuie la mobilitatea durabilă a viitorului. Continental participă activ la tranziția către o mobilitate fără emisii. Aproximativ o treime dintre cei 19.000 de angajați din sectoarele Automotive, Tires și ContiTech ale grupului din România, dezvoltă în prezent produse, servicii și tehnologii pentru industria auto la nivel mondial. Acestea oferă pasagerilor experiențe unice și confort și prin creșterea autonomiei, siguranței și eficienței, precum și prin conectivitate, automatizare și interacțiune prin intermediul instrumentelor de bord, sistemelor electronice de siguranță pasivă și activă, radare și senzori, anvelope, curele de distribuție, furtunuri pentru inducția aerului, unități electronice și tehnologii inovative software pentru o mobilitate inteligentă“, a spus dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
Prezentă în Iași din 2006, compania Continental desfășoară activități de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor de vârf din industria auto, cu accent pe dezvoltare de software, securitate cibernetică, conectivitate și conducere autonomă. Cei peste 2000 de specialiști din Iași lucrează la proiecte dedicate orașelor și mașinilor inteligente, capabile să crească eficiența, siguranța și confortul condusului.
Miodrag Hojda
Purtător de cuvânt Continental România
Roxana Detesan
Head of Communications Continental Romania