Sugestii
    Navigare directă la
      Sibiu
      Știri

      Continental Sibiu se pregătește pentru recepția a două noi clădiri

      Al treilea centru de cercetare și dezvoltare are un nivel întreg de laboratoare, unde își vor putea face practica și studenții Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu

      Sibiu, 15 octombrie 2019. Continental investește în extinderea sediului din Sibiu. Compania se pregătește pentru recepția oficială a două noi clădiri: Modulul 6 de producție și o nouă clădire, a treia, dedicată activităților de cercetare și dezvoltare, planificată pentru 6 decembrie 2019.

      Modulul 6 este întins pe o suprafață de aproximativ 12.000 m² și separat în 2 corpuri. Primul corp, de 2 etaje, este destinat pentru producție, logistică, vestiare și spații pentru birouri. Zona de producție are o capacitate de 150 persoane/schimb, iar zona birourilor a fost gândită pentru 250 persoane. Cel de-al doilea corp are un singur nivel și este destinat depozitării materialelor chimice.

      A treia clădire, dedicată activităților de cercetare și dezvoltare este ridicată pe 3 niveluri, are suprafața construită la sol de peste 4600 m² și suprafața desfășurată de peste 12000 m². Parterul noului corp este destinat laboratoarelor, unde își vor putea desfășura activitatea și studenții Universității „Lucian Blaga“. Acolo vor fi și spații tehnice și o aulă, iar etajele sunt destinate birourilor și laboratoarelor de test. Capacitatea maximă a noii clădiri este de 1100 de locuri.

      „Activitatea noastră s-a extins, atât în ceea ce privește producția, cât și zona de cercetare și dezvoltare, de aceea mărirea sediului de la Sibiu a fost firească. Cele două noi clădiri reprezintă spații și resurse pentru dezvoltarea companiei și suntem încântați de finalizarea lor. Locația a crescut în ultimii ani, ajungând la peste 4000 de angajați, iar extinderea sediului va aduce cu sine și o creștere a numărului de angajați”, a declarat Oswald Kolb, manager general al locației Continental din Sibiu.

      Continental dezvoltă tehnologii şi servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă şi interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Societatea cu profil tehnologic, fondată în 1871 oferă soluţii sigure, eficiente şi accesibile pentru autovehicule, utilaje, trafic şi transport. În 2018, Continental a atins o cifră de afaceri de 44,4 miliarde de Euro și are în prezent aproximativ 245.000 de angajați în 60 de țări şi piețe de desfacere.

      În perioada 1999-2018, Continental a investit circa 1.6 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener în două joint-venture în Iași și Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea la finalul anului 2018, peste 20.000 de angajaţi, din care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.

      ​​​​​​​

      Documente disponibile