Continental Sibiu dublează numărul de clase de învățământ dual la Colegiul Tehnic “Independența”
- Pentru anul școlar 2019-2020 sunt 50 de locuri disponibile – 25 în clasa de “Electronică și Automatizări” și 25 în cea de “Electromecanică”
- În cei 3 ani de cursuri, elevii vor primi o bursă lunară de 500 de lei, transport și cazare
- 15.000 de euro vor fi investiți de Continental Sibiu la Colegiul Tehnic “Independența”
Sibiu, 19 iunie 2019. Continental, companie tehnologică, va avea două clase de învățământ profesional dual la Colegiul Tehnic “Independența” din Sibiu. Compania a decis să dubleze anul acesta numărul de locuri disponibile pentru anul scolar 2019-2020. O clasă va fi dedicată specializării Electronică și Automatizări, iar cea de-a doua specializării Electromecanică. Fiecare clasă va avea 25 de locuri.
„Anul trecut am fost surprinși de numărul mare de elevi care doreau să intre în clasa Continental. În urma unei campanii intense de promovare în offline și în online, precum și a celor peste 80 de vizite în școli, am avut peste 46 de aplicanți pentru 25 de locuri. La momentul respectiv am decis suplimentarea până la 33 de locuri pentru a oferi șansa cât mai multora să vină. Pentru că am vazut interes și pentru că suntem conștienți că un astfel de proiect poate avea un impact pozitiv în viața tinerilor, am decis ca pentru anul școlar 2019-2020 să înființăm nu una, ci două clase Continental“, a declarat Lăcrămioara Dărăban, directorul de resurse umane al Continental Sibiu.
Pe lângă suplimentarea locurilor, Continental va investi și anul acesta în dotarea și modernizarea laboratoarelor și sălilor de curs de la Colegiul Tehnic “Independența”, dedicate învățământului dual. 15.000 de euro sunt planificați în acest scop.
Timp de trei ani, elevii înscriși în clasa Continental vor pune bazele electronicii și electromecanicii și vor aplica noțiunile studiate în sectorul producției componentelor electronice pentru industria auto.
De asemenea, ei vor beneficia și de un pachet de beneficii: o bursă lunară de 500 de lei - 200 de lei din partea statului și 300 de lei din partea companiei, o bursă de merit care se acordă în funcție de rezultatele școlare și implicarea în activitățile practice, transport și cazare gratuită pentru elevi în căminul Colegiului Tehnic “Independența”, masă gratuită în cantina Continental în perioadele de practică în companie și precontract de angajare Continental oferit imediat după afișarea rezultatelor.
„Pe langă toate beneficiile oferite, avantajul învățământului profesional dual este acela că tinerii sunt într-adevăr pregătiți pentru o meserie. Orele de practică se desfășoară în cadrul companiilor partenere și, astfel, cunoștințele practice se aplică în mediul real de muncă. Colegiul Tehnic “Independența” a fost primul liceu din judeţul Sibiu care a dezvoltat un proiect pilot pe sistemul de învăţământ profesional dual și dorim să extindem și mai mult această zonă”, a spus Mirela Hanea, directorul Colegiului Tehnic “Independența” Sibiu.
În funcție de rezultatele școlare și competențele dobândite pe parcursul perioadei practice, absolvenții vor fi angajați în poziția de operator linie producție sau tehnician, cu susținerea continuării calificării prin intermediul cursului de electromecanic în cadrul Academiei Tehnice Continental și/sau a continuării studiilor la liceu, forma de învățământ: seral.
Înscrierile pentru clasa Continental vor avea loc în zilele de 24, 25 și 26 iunie 2019, iar cei interesați pot solicita mai multe detalii la numărul de telefon *4000 sau la 0269 221806 sau la adresa de email scoala.duala@continental-corporation.com
Miodrag Hojda
Purtător de cuvânt Continental România